SPITAL

Materiale necesare:

- sursa de oxigen: priza de perete, dispozitivul portabil, butelia de oxigen concentrat sau unitatea cu oxigen lichid;

- barbotorul sau umidificatorul – pentru umidificarea O2;

- debitmetru – un indicator folosit pentru a regla cantitatea de oxigen furnizată pacientului şi care este ataşată sursei de oxigen;

- canula nazală – care se introduce în nările pacientului;

- sonda endo-nazală – care se introduce pe una din fosele nazale pe o distanţă egală cu distanţa de la aripa nasului până la tragus;

- ochelari de oxigen, cort de oxigen (mai rar);

- masca buco – nazală cu sau fără reinhalarea aerului expirat, utilizată pentru pacienţii care au nevoie de terapie cu oxigen pe termen mai lung.

Pregătirea pacientului:

- psihică – se face la cei conştienţi, şi constă în informare, explicare, obţinerea consimţământului;

- fizică:

- se face dezobstrucţia căilor respiratorii superioare;

- se instruieşte pacientul să rămână la pat în timpul administrării şi să evite manipularea unor obiecte gen brichetă, pentru că oxigenul este un gaz combustibil care întreţine arderea;

- se măsoară pe obraz distanţa de la nară la tragus;

- se introduce sonda nazală sterilă pe distanţa măsurată şi se fixează cu romplast pe obraz;

- se aplică masca pe gură şi pe nas şi se fixează cu banda elastică reglabilă;

- se reglează presiunea şi debitul de administrare la 4-6l/min. sau în funcţie de recomandarea medicului;

- se supraveghează comportamentul pacientului în timpul oxigenoterapiei;

- se monitorizează funcţiile vitale : R, P, T.A., saturaţia în oxigen a sângelui arterial cu ajutorul pulsoximetrului.

Îngrijirea pacientului după procedură:

- se asigură igiena bucală şi nazală;

- se observă punctele de presiune exercitate de sondă, canulă sau mască (să nu existe leziuni).